Dicționar medical
Publicat de WebmasterLSDV în: 2008-06-24
Contuziile sunt leziuni care constau în lovirea sau strivirea pielii, fără a fi observate răni. Pe lângă durere și umflătură, în regiunea contuzionată se produce o vânătaie ca urmare a difuziunii sângelui ieșit din vasele de sânge rupte și strivite.
Primul ajutor: Mai întâi se calmează durerea cu antinevralgice (Algocalmin, Antinevralgic etc). Pe rană se vor aplica comprese reci cu apă.
Echimoza sau vânătaia se datorează unor lovituri, striviri, sau fracturi care duc la ruperea unor vase sanguine mai mici. Sângele care se scurge din aceste vase se infiltrează prin țesuturile din jur, până ajunge sub piele, unde produce învinețirea. Cu timpul culoarea pielii devine maronie, iar după două-trei săptămâni, când sângele se resoarbe, pielea își recapătă aspectul normal. Când echimoza apare fără ca pielea să fi suferit vreun traumatism, atunci este vorba de o tulburare de coagulare a sângelui și trebuie consultat un medic.
Primul ajutor: Se aplică pe regiunea cu echimoză, comprese reci cu apă alcoolizată.
Flegmonul - infecția țesuturilor moi de sub piele sau din jurul unui organ intern, care duce la distrugerea țesuturilor respective și la formarea de puroi, se numește flegmon.
Spre deosebire de abces, unde infecția este delimitată de țesuturile sănătoase, flegmonul are tendința de a difuza și a se întinde în jurul său. Punctul de plecare al infecției este de obicei un furuncul sau altă infecție netratată la timp. Simptomele, primul ajutor și tratamentul sunt la fel ca la „abcesâ€.
Cules de Maria Marcela Popescu, clasa a XI-a B