Publicat de WebmasterLSDV în: 2008-06-24

Pe cerul violet se aprind stele aurii una câte una. Ce mai speră trandafirul galben să i se arate în această noapte care stă să cadă? Poate un licurici albastru, poate o privighetoare cu pene de argint; sau cine știe?...

ÃŽnserare dulce, așterne tu văluri de ceață peste munții cei bătrâni… O, lună, nu te doare inima să ucizi cu secera-ți de aur soarele-n amurg!? Crinule cu floare albă, prinde-ți în coroana ta voalul străveziu al înserării, ca să te cununi la revărsat de zori cu luna care se topește dincolo de zări…

Prin cețuri de livezi înserarea-și cerne parfumul de raze. Ce taină ascunde-n sân luceafărul de seară? Oare ce dulci visări poartă stelele?

Nu te mai gândi la cele ce au să vie. Ascultă mai bine suspinul tainic și tăcut al înserării. Nu-ți strivi lacrima sub geană; las-o să cadă pe iarba moale, căci din ea vor răsări, la căderea înserării, lalele albe, cu parfum de lună plină.

Maria Elena Deac