Publicat de WebmasterLSDV în: 2008-06-24

Ion Podosu - Universul prozei lui Vasile Voiculescu, editura Limes, Cluj-Napoca 2007

Cartea publicată recent de Ion Podosu, „Universul prozei lui Vasile Voiculescu”, se constituie într-un demers singular, ea fiind primul eseu critic amplu aparținând unui autor nevăzător. Faptul unicității este relevant, în măsura în care luăm în considerare dificultățile pe care le presupune un astfel de demers:dubla cercetare (a autorului vizat și a bibliografiei consacrate acestuia) și munca de redactare, care impune un consistent volum de muncă.

Pe de altă parte, Vasile Voiculescu este autorul unei proze nu foarte întinse cantitativ, dar creația sa prozastică este extrem de densă, de concentrată ideatic, ceea ce presupune o aplecare atentă și plurivalentă asupra ei. Tuturor acestor dificultăți Ion Podosu le-a făcut față în mod strălucit, demonstrând calități de cititor rafinat și de critic echilibrat și receptiv.

La baza eseului de față a stat lucrarea pentru pobținerea gradului didactic I, pe care Ion Podosu a susținut-o în anul 1991, fiind apreciat nu numai cu nota maximă, ci și prin elogii entuziaste din partea comisiei.

ÃŽn loc să așeze „lucrarea” în întunecimea unui sertar Ion Podosu a revenit cu fervoare la proza voiculesciană, lărgindu-și orizontul de cercetare astfel că, pe lângă proza scurtă, a abordat și romanul „Zahei Orbul”, care reprezintă subiectul celei de a doua secvențe a cărții.

Observația inițială, cu valoarea unei ipoteze de lucru, este că „registrul tematic al lui Vasile Voiculescu cunoaște un deosebit ambitus (de la fabulos și fantastic până la anecdotica faptului divers) reflectat în cele mai neașteptate modalități și forme narative”, pe care Ion Podosu le cercetează cu un interes ieșit din comun și cu un entuziasm calm și senin.

Impresia generală pe care o generează prima secvență a cărții, cea referitoare la universul nuvelelor, este aceea de cuprindere, de deschidere. Semnificative în acest sens sunt „temele”, implicit titlurile unor capitole: „Vocația povestirii la Vasile Voiculescu”, „Coordonate și elemente ale universului povestirilor”, „Spațiul și timpul”, „Ipostazele și identitatea ființei umane”, „De la orizontul povestirii la orizontul de așteptare”.

La o lectură atentă se poate remarca o abordare gradată, de la macrocosm la microcosm, de la general la particular, organizare care conferă eseului o logică internă solidă, sistematică.Pe de altă parte, analiza universului voiculescian în cupluri tematice (sacru-profan, timp-spațiu, etc.) facilitează drumul cititorului spre opera marelui povestitor.

Citatele (uneori ample) din textele foarte cunoscute, intrate în manuale, dar și din cele mai discret comentate, vin să argumenteze adecvat, fără excese, aserțiunile eseistului.

A doua secvență a cărții, „Zahei orbul romanul unui marginal” se remarcă printr-o altă tehnică de abordare impusă de text.

Ion Podosu „merge” pe marginea textului, pe dimensiunea longitudinală a subiectului, cu toate fibrele receptivității la pândă, alături de fabulosul său personaj, pentru a-i descifra minuțios menandrele existențiale.

Cititorul care se va aștepta la afirmarea unor prejudecăți (pozitive ori negative) sau la dulcegării empatice se va înșela amarnic. Ion Podosu recurge la o lectură deloc impresionistă, vibrând la dimensiunea estetică a textului și mai puțin la drama pe care acesta o surprinde. Acest tip de lectură se validează și prin citarea repetată a doi critici de marcă Nicolae Balotă și Vasile Fanache.

ÃŽnainte de a intra în miezul analizei, Ion Podosu stabilește câteva repere inițiatice: „În primul rând (…) plăcerea scriitorului de a surprinde unele aspecte pitorești și senzaționale ale realității, precum și caracterul de istorisire parabolică. (…) ÃŽn al doilea rând (faptul că) (n.n.) din perspectiva unei viziuni asupra lumii și a situări omului față de ea scriitorul considera că acest roman avea menirea de a încheia „cercul noii alcătuiri magice, reducând materialitatea lumii la o simplă condiție de stare a visului.””

Sunt trecute apoi în revistă ipostaze ale cecității, de la Homer la Ernesto Sàbato. „Ernesto Sàbato întruchipează aici (în romanul „Despre eroi și morminte”) (n.n.) forțe și forme ale maleficului pe care le vom regăsi și în romanul lui Vasile Voiculescu, surprinse în periplul existențial al lui Zahei, după ce acesta își pierde vederea din cauza băuturii otrăvite date de cârciumarul Stavrache, împingându-l astfel în universul marginalilor social.”

Aceste universuri marginale prin care se perindă tragicul Zahei, provocând stupefacție, fascinație, milă, indignare, falsă solidaritate, sunt sugerate de Ion Podosu mai ales prin schimbările pe care acestea le produc în personalitatea eroului. Sunt reflectate minuțios etapele prin care trece Zahei în cunoașterea sau re-cunoașterea lumii pe cale „sinestezică”.

ÃŽntreaga existență a lui Zahei stă sub semnul așteptării unui miracol al vindecării, dar el „rămâne în aceeași așteptare cu care pornise la drum la căderea întunerecului peste ochii săi. Minunea nu se săvârșește conchide Ion Podosu căci Dumnezeu este „Deus Asconditus””.

Privit global, studiul lui Ion Podosu se constituie într-un text incitant, a cărui caracteristici majore le reprezintă gravitatea, luciditatea, echilibrul, sub care palpită o sensibilitate ferm controlată și, în felul acesta,pusă în valoare la maximum.

O altă calitate a textului stă în limbajul critic bine asimilat, lipsit de excese discursive. Formulările sunt, în felul lor, modeste, în sensul că autorul nu exprimă sentințe, nu emite judecăți de valoare cu pretenții de „frază călinesciană”, așa cuim se obișnuiește mai nou prin recenzii.

ÃŽnainte de a citi proza lui Vasile Voiculescu sau după lectura ei, studiul lui Ion Podosu poate fi un reper ferm și demn de toată încrederea.

Prof . Ana Hompot