“Les doigts qui revent†(Pulsul școlii)
Publicat de WebmasterLSDV în: 2008-06-24
“Les doigts qui revent†este un proiect propus de Franțaîn 1994, ce urmărește crearea unor ateliere care să realizeze cărți tactile pentru nevăzători. Franța este țara în care s-a deschis pentru prima dată o școală specială destinată nevăzătorilor în anul 1784 iar prima carte ilustrată destinată acesor copii s-a realizat tot aici în 1978. Singura formă de creare a unor imagini era termoforma sau o cerneală specială în relief, dar, din nefericire, multe dintre imagini erau dificil de înțeles pentru copii sub 8 ani.
Pentrua a face o carte cât mai interesantă și mai atrăgătoare, special pentru copii de vârstă școlară mică, este necesar ca textul Braille să fie însoțit de imagini tactile și de scrisul vizual, astfel încât și părinții, bunicii, frații sau educatorii să-i ghideze pe copii în deslușirea acestor imagini. S-au propus și realizat în cadrul proiectului și manuale și caiete de studiu destinate copiilor cu deficiențe de vedere sau nevăzători integrați în școli normale, (așa cum se întâmplă în multe părți din Europa), astfel încât sistemul de comunicare profesor-elev este mult mai eficient.
ÃŽn urma unor seminarii în anii ce au urmat începând cu 1994, s-au asociat 5 țări alături de Franța: Belgia, Italia, Anglia, Rusia, Suedia, care au propus Uniunii Europene spre finanțare pe o perioadă de 2 ani, ulterior prelungită, proiectul “Tactusâ€. Fiecare dintre țările implicate și ulterior cele noi aderate au susținut financiar alături de Uniunea Europeană fiecare demers și începând cu anul 2000 proiectul “Tactus†a realizat diferite reuniuni, colocvii, workshop-uri, în diferite țări din Europa, România fiind ultima vizitată în încheierea acestei etape a proiectului. Acest proiect încurajează țările europene să găsească resurse proprii de creare a unor ateliere de producție pentru realizarea unor cărți tactile.
De-a lungul anilor proiectul “Tactus†a creat concomitent un concurs iar cărțile create în fiecare țară au fost înscrise la acesta unde miza cea mare a fost multiplicarea cărților câștigătoare și vânzarea lor în toate țările Europene intersate de acest demers.
Cloudet Cremer și Cloudet Phillip au vorbit despre toate acestea și nu numai în decursul celor două zile de seminar, 3-4 aprilie 2008, susținut în școala noastră, finalizat printr-un workshop unde au fost implicați toți participanții, respectiv profesori, educatori, psihopedagogi. S-au creat astfel primele două cărți tactile realizate de cele două echipe de profesori. Povestea și grupul de vârstă, căreia i se adresează cartea, au fost de asemenea alese de fiecare grup în parte, singura constrângere fiind aceea că una din echipe utiliza matriale aspre, dure, iar cealaltă, moi, pufoase.
De asemenea s-a realizat și o expoziție temporară cu cărțile tactile care au câștigat de-a lungul anilor la concursul “Tactusâ€. Astfel, toți elevii școlii au avut posibilitatea să citească și să se amuze în compania acestor cărți. Multe dintre ele au creat zâmbete și în rândul adulților, profesorilor, căci aceste cărți devin într-un fel interactive, formele și suprafețele tactile fiind amuzante, poveștile la fel, iar obiectivul principal, de a crea bucurie în citirea unei cărți a fost atins.
Prof. Mihaela Bujor
Prof. Daniela Mihăescu