Publicat de WebmasterLSDV în: 2008-02-21

“Precum în cer așa și pe pămînt” se spune în rugăciunea adresată Domnului. Exigența acestei reciprocități e un caz particular al oglindirii. Același principiu se regăsește și în ideea medievală a microcosmosului care rezumă și răsfrânge macrocosmosul. Tabula Smaragdina („Quod est inferius est sicut quod est superius, et quod est superius est sicut quod est inferius” „Ceea ce este mai jos este precum ceea ce este mai sus și ceea ce este mai sus este precum ceea ce este mai jos”) și universul alchimic în general valorifică amplu această “rimă” constitutivă a lumii.

ÃŽntre sus și jos, între diferitele niveluri ale ființei, între stele și oameni, între văzute și nevăzute există corespondențe semnificative și operative. Ele fac posibilă divinația, astrologia, medicina tradițională, poezia și înțelegerea simbolică a lumii. Teoria corespondențelor nu aduce în discuție similitudini mecanice, repetiții mimetice, tautologii, ci analogii, raporturi, subtile paralelisme.

Exegeza ne spune că una din funcțiile îngerului e administrarea ordinii universale. El întreține suprafața translucidă a lumii, în așa fel încât ea să oglindească fără pată spledoarea Creatorului ei. Dar nu numai buna funcționare a creației cade în sarcina îngerului, ci și buna așezare a inteligenței care o contemplă.

Inteligența antrenată spre descoperirea corespondențelor, inteligența deschisă spre analogie, corelație, conexiune e inteligența plăcută îngerului.

Sensibilitatea față de corespondențe dă, cu alte cuvinte, dimensiunea angelică a inteligenței, tocmai întrucât sesizează coerența lumii, ordinea ei uneori inevidentă. Inteligența de tip angelic ceea ce, la prima vedere, se prezintă ca membră disjectă, ca aglutinare de fragmente disparate, ca sumă fără noimă de elemente solitare. Gândirea simbolică e „o imitation” a gândirii îngerești. Dimpotrivă, inteligența de tip demonic colecționează incompatibilități, ea e sensibilă la multiplicitatea pură, la infinitul nestructurat al existențelor individuale. E o gândire disjunctivă, destrămătoare, dizolvantă. Diavolul nu percepe ordinea lumii, sau dacă o pricepe se îngrijește să o camufleze analitic sau să o strice.

ÃŽngerul vede pretutindeni familii de afinități, ansambluri simfonice, dizarmoniile absolute pentru Adversari sunt, pentru intelecția cerească, episoade, imagini de etapă finală ale armoniei finale.

ÃŽngerul știe cum a arătat lumea în zorii ei și cum va arăta în amurg. Ca și Dumnezeu, alături de care a stat, ca primă, nevăzută creatură în ceasul Facerii celor văzute, îngerul rezumă fiecare zi a acțiunii sale slujitoare spunând: „Şi a fost seară și a fost dimineață”. Dușmanul lui e “demonul amiezii”, cel care uită deopotrivă obârșia lucrurilor, rostul și judecata lor ultimă. ÃŽn făptura îngerului, dimineața și înserarea lumii sunt co-prezente, sunt însăși substanța prezentului ei.

(Prelucrate de Laura Moscalu după Andrei Pleșu, Despre îngeri)