Descoperim Europa Împreună (DEI) - Budapesta finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca

Publicat de WebmasterLSDV în: 2017-04-27

Asociația Babilon Travel derulează în perioada 12 aprilie – 1 iunie 2017 proiectul Descoperim Europa Împreună - Budapesta, proiect internațional ce își propune o mai bună integrare a tinerilor cu dizabilități de vedere/nevăzători, în comunitate, atât pe plan local cât și în context internațional, prin realizarea unui schimb de tineri la Budapesta.

Scopul proiectului DEI-Budapesta este creșterea mobilității tinerilor în general și a celor cu dizabilități în special, cu efect direct în creșterea incluziunii sociale, a inserției pe piața forței de muncă și a numărului de inițiative antreprenoriale, ale acestor tineri.

Alte obiective generale se referă la crearea de punți necesare între tinerii cu și fără deficiențe de vedere, din țară și străinătate, astfel încât aceștia să se cunoască mai bine, să exploreze împreună lumile în care trăiesc fiecare, să învețe să desfășoare activități de exterior împreună și să desființeze barierele dintre ei, bariere ridicate de multe ori de ignoranță, necunoaștere, teamă sau chiar de comunitatea în care conviețuiesc.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, 2 grupuri mixte de tineri, cu și fără deficiențe de vedere, din Cluj-Napoca și Ungaria, vor desfășura împreună, la Budapesta, în perioada 29 aprilie – 1 mai 2017, diverse activități de exterior.

Proiectul se înscrie în programul Descoperim Europa Împreună, care a debutat în anul 2016 cu proiectul DEI București. De asemenea este o continuare firească a două proiecte locale: Terra Mirabilis – Trasee Turistice pentru Tineri cu Dizabilități de Vedere (2014) și Terra Cognita – Centrul Istoric al Clujului Accesibil Nevăzătorilor (2015), proiecte finanțate de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Activitatea principală constă într-un schimb de tineri la Budapesta, în care timp de 3 zile (29 aprilie – 1 mai 2017), un grup de 17 tineri cu și fără deficiențe de vedere, din Cluj-Napoca și un grup mixt de tineri din Ungaria, vor desfășura diverse activități cu caracter incluziv în centrul istoric al capitalei Ungariei..

Prin activitățile desfășurate, proiectul asigură creșterea vizibilității și notorietății municipiului Cluj-Napoca, atât pe plan național cât și european.

Parteneri: Liceul Special pentru Deficienti de Vedere Cluj-Napoca, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Cluj-Napoca, Támaszpont Mental Hygiene, Education and Prevention Foundation (MOPKA) Budapesta și Primăria Cluj-Napoca.

Informații suplimentare găsiți pe babilontravel.ro sau ne puteți contacta la tel. 0722634027, e-mail office@babilontravel.net. Persoană de contact: Gabi Nagy.