Ce-ar fi să aruncăm o privire în trecut, în îndepărtatul
secol al XIX-lea? Ce vă spun cuvinte și construcții de genul: „monșărul
meu”, „țățico, mașer”, „a manca”, „constituțiune”, „democrațiune”,
„foteluri”, „iunion”, „je vous aimez” etc?
După cum v-ați dat
lesne seama, este vorba de marele nostru dramaturg I. L. Caragiale, cu
tolba sa mereu plină de săgeți arzătoare, aruncate împotriva
moravurilor ușoare. Desigur, mostrele de prețiozitate lingvistică mai
sus amintite au fost puse în gura personajelor caragialiene cu scopul
de a critica tocmai pretențiozitatea caracterelor acestora, lipsa lor
de cultură și de educație.
Se pare că în zilele noastre, când
limba engleză pătrunde cu o avalanșă crescândă în vocabularul românesc,
unii elevi încă mai agreează limba franceză. Prin muzicalitatea și
eleganța ei rafinată, limba franceză a trezit mințile iscoditoare ale
acestor elevi. Unii dintr-o spontaneitate nevinovată, alții din prea
multă superficialitate, au scos niște perle de toată splendoarea.
Să trecem în revistă câteva din cele mai simple, datorate auzirii deficitare a cuvintelor sau greșelilor ortografice:
– chaier – în loc de cahier (poate, rostind acest cuvânt, vă și imaginați pe cineva răsfoind în grabă un caiet);
– toiture – în loc de voiture (dacă automobilul ne poate servi ca acoperiș împotriva stihiilor naturii);
– moidemoiselle – în loc de mademoiselle (înfățișând probabil pe cineva care salută cu dezinvoltură);
–
monger – în loc de manger (molfăirea suplimentului de la ora
unsprezece, cu gura plină de dă peste margini, de mâncare, dar și de
vorbe de duh);
– reptangulaire – în loc de rectangulaire;
– levoir – în loc de devoir (că și așa avem prea multe teme de făcut);
Je
traverse la roue în loc de la rue (probabil semnatarul perlei
traversează și merge tot roată pe lângă restaurantul din preajma
școlii).
Cuvântul „narquois” cu sensul de viclean, a devenit,
printr-o citire șovăielnică, sfioasă, „narnaquois”(probabil că acel
cititor a vrut să spună răspicat că personajul din text e de o viclenie
strigătoare la cer).
Scârțâitul ușii sună „à la française” simplu, dar rafinat: „trieur, trieur…”
Alte
perle sunt memorabile prin comicul construcției. Ce vă imaginați, de
exemplu, când rostiți următoarea propoziție: „Marie privé son papon
intristé”? (Semnatara a declarat sus și tare că voia să spună: „Maria
își privea tatăl întristat”).
Dar de ce numai noi, românii,
să împrumutăm de la francezi? Să vină și ei, să ia câte ceva de la noi,
că poate limba noastră e mai simplă, aducând miros de glie lucrată cu
sudoare, de plăcinte și sarmale. Ce-ați zice de următorul final de
scrisoare în franceză, propus de un fiu de țăran, venit să-nvețe carte
la oraș: „No, bien, je t’embrasse, mon père”.
Traduceți, vă rog, următoarea propoziție: „Toutes les fenêtres sont ouvertes”.
„Toate fenêtrele sunt deschise” – răspunse școlărița plină de siguranță.
Cred că această replică ar putea figura în capul listei de mai sus.
Dragi elevi, vă rog să mă iertați pentru lipsa mea de discreție.
Personal apreciez foarte mult strădania multora din voi de a da
răspunsuri prompte și la obiect. Ştiți voi că omul mai învață însă și
din greșeli. Astfel că lista de mai sus, cu savuroasele voastre perle,
probabil că nu a luat sfârșit. Iată, toate fenêtrele vă sunt deschise
(mai ales la orele de limba franceză).
Prof. Maria Mariș
