În data de 17.12.2011, la Sighișoara, are loc spectacolul „DOR DE LUMINĂ”, susținut de elevi de la Liceul pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca, în cadrul „Tărgului de Crăciun și Produse Tradiționale”.
Trupa de teatru CALOR de la Liceul pentru Deficienți de Vedere joacă piesa „Visul unei nopți de vară – scena meșterilor”, regia artistică – Delia Maria Oancea, regia tehnică – Maria Alina Mosora.
Grupul folk „Lacrimă de dor”, din cadrul aceluiași liceu, sub coordonarea lui Teofil Pintilie va susține un recital, iar un alt grup vocal al liceului va interpreta colinde.
Spectacolul se bucură de prezența unui invitat de onoare, Maria Mariș, profesor la liceul amintit anterior, care va susține un recital de muzică ușoară.
Spectacolul este organizat de Liceul pentru Deficienți de Vedere în colaborare cu Asociația Another way, Cluj – Napoca, sub coordonarea profesoarei Maria Alina Mosora.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a premiat în 10.12.2009 elevii din cadrul Liceului pentru Deficienți de Vedere care au obținut performanțe excepționale în cadrul competițiilor sportive derulate în cursul anului 2009.
Miercuri, 7 octombrie 2009, un grup de elevi ai Liceului pentru Deficienți de vedere din Cluj-Napoca însoțiți de Diana Sav, profesor psihopedagog și Ioan Cîmpean, profesor educator, au participat la un eveniment organizat de magazinul bauMax din localitate.
FESTIVALUL CULTURAL MIRAJE, EDIȚIA a VII-a, 2014 Nivelul/nivelurile de învățământ: primar, gimnazial și liceal Numărul elevilor din școală: 60 Numărul cadrelor didactice din școală: 20Coordonatorul activității (nume și prenume , funcție, date de contact): Maria Alina MOSORA, profesor educator, tel.