Nu demult, am auzit pe stradă un dialog aproape incredibil, între doi puști care nu apucaseră încă să intre în adolescență:
– Da’ oare de ce scriu atâta scriitorii?
Răspunsul a venit prompt, fără drept la amendament:
– Ca să avem noi ce învăța la școală, din ce să dăm examene…
Răspunsul a zburat pe lângă mine, ca un fluture năuc, fără să lase urme, dar întrebarea a rămas: chiar așa, de ce scriu oare scriitorii? Şi, întrebând din om în om, iată ce am aflat:
Scriitorii scriu pentru că într-o noapte unul dintre ei a văzut un înger cu o carte în mână;
–Pentru că odată le-a fost frig la suflet și nimeni nu i-a învelit;
–Pentru că simțeau nevoia să spună povești și încă nu aveau copii sau nepoți;
–Pentru că le-a fost frică de nu se știe ce;
–Pentru că le venea să râdă și nu știau de ce;
–Pentru că, la o sărbătoare, ar fi vrut să facă un dar cuiva și n-au avut bani sau idei;
–Pentru că i-a mușcat de suflet un câine;
–Pentru că s-au împiedecat pe stradă de o piatră strălucitoare pe care n-au mai putut să o uite;
–Pentru ca, la un pahar de vin sau la o cafea, să aibă cu ce se lăuda;
–Pentru a avea o corvoadă de care să se poată plânge …
Scriitorii scriu pentru ca tu, iubite cititorule, să te întâlnești cu cuvintele lor și să simți un freamăt ca la prima iubire.
