Balul bobocilor (Pulsul şcolii

În data de 8 noiembrie 2008 a fost organizat „Balul bobocilor”, o
tradiție a tuturor liceenilor. Ca și în anii trecuți, elevii claselor a
XII-a au fost cei care au organizat acest program. Gheorghe Câmpian și
Lavinia Lacatos au fost prezentatorii programului.

Din juriu
au făcut parte: doamna profesoară Liliana Vutcovici, domnișoara
profesoară Raluca Tehei, domnul profesor Ion Podosu, elevele Maria
Marcela Popescu și Elena Preoteasa. Ei au desemnat câștigătorii
titlurilor de Miss și Mister Boboc, dar și Miss și Mister Popularitate
2008. Până la desemnarea câștigătorilor, elevii clasei a IX-a au avut
de trecut peste cele cinci probe: prezentare, cultură generală și
perspicacitate, aptitudini, karaoke și dans.

Deși probele nu
au fost foarte grele, emoțiile au fost foarte mari în rândul bobocilor.
După proba de dans, emoțiile au devenit din ce în ce mai mari. Era
momentul în care juriul trebuia să decidă cine va fi ales cu titlul de
Miss și Mister Boboc 2008-2009.

După ce juriul a desemnat-o
ca Miss Boboc pe Ana Ciorap și Mister Boboc pe Bogdan Mureșan, iar Miss
Popularitate și Mister Popularitate pe Loredana Prundaru și Alexandru
Pușcașu, a urmat o adevărată petrecere plină de distracție, glume și
dansuri. A fost o zi de care cu siguranță cei prezenți își vor aminti
cu drag.

Maria Marcela Popescu

Clasa a XII-a B

 

admin

Despre admin

Cadru didactic in cadrul scolii noastre.