Liceul Special
pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca organizează
concurs pentru ocuparea următoarelor posturi, în conformitate cu
Hotărârea nr. 286 / 23 martie 2011 pentru aprobarea Regulamentului
cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui
post vacant sau temporar vacant:
|
Nr. |
Tipul |
Numărul |
Categoria |
Statutul |
|
II. |
INFIRMIER |
1 |
Personal |
Post |
-
Pentru participarea la concurs,
candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții
generale și condiții specifice.
-
Condiții
generale de ocupare a posturilor
-
Are cetățenia română, cetățenie
a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând
Spațiului Economic European și cu domiciliul în România; -
Cunoștințe de limba română, scris
și vorbit; -
Are vârsta minimă
reglementată de prevederile legale; -
Are capacitatea deplină de
exercițiu; -
Are o stare de sănătate
corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată în
baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de
unitățile sanitare abilitate; -
Îndeplinește
condițiile de studii; -
Nu a fost
condamnată sau condamnată definitiv pentru săvârșirea unei
infracțiuni contra umanității, contra statului ori a autorității,
de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică
înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau
a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face+o
incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în
care a intervenit reabilitarea.
-
Condiții
specifice pentru ocuparea postului vacant, pe perioadă determinată,
cu normă întreagă de îngrijitoare
-
Studii generale,
curs infirmieră -
Abilități de relaționare-comunicare
cu întreg personalul unității de învățământ; -
Abilități pentru munca în echipă;
-
Disponibilitate
pentru program flexibil -
Disponibilitate
pentru desfășurarea programului de lucru în weekend; -
Disponibilitate
pentru munca în trei schimburi; -
Cunoștințe de
legislație specifică locului de muncă; -
Cunoștințe în
domeniul Sănătății și Securității în Muncă și PSI. -
Copia fișei de
evaluare a performanțelor profesionale individuale sau recomandare
de la ultimul loc de muncă.
