Educaţie incluzivă pentru nevăzători

Perioada: 2014 - 2016

Scurtă descriere proiect :

Proiectul „Educaţie incluzivă pentru nevăzători”, implementat de Fundația Cartea Călătoare, în parteneriat cu Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, Cluj – Napoca, își propune să faciliteze accesul la educație al persoanelor cu deficiențe de vedere, prin crearea unei rețele de suport formată din fundație, 5 licee cu deficiențe de vedere și 5 universități.

În cadrul rețelei va fi înființat un serviciu social nou - un centru național de accesibilizare a informației- care va accesibiliza manuale școlare și cursuri universitare și le va distribui gratuit, prin intermediul unei biblioteci virtuale.

În România erau înregistrați la data de 31 decembrie 2014, peste 110.000 persoane cu deficiențe de vedere. În realitate, numărul lor este mult mai mare deoarece handicapul vizual este secundar altor boli somatice (diabet), caz în care persoana respectivă nu este înregistrată în statistici cu deficiență de vedere.

Studiile de specialitate au arătat că aproximativ 80 – 85% din informația pe care o primește o persoana se face prin intermediul vederii. Pe măsură ce societatea modernă evoluează, importanța informației vizuale creste foarte mult în comparație cu ceea ce era în trecutul apropiat. Astfel handicapul vizual devine din ce in ce mai grav cu cât majoritatea informațiilor tind să se adreseze numai celor care văd. Din acest motiv persoanele cu deficiențe de vedere și în special nevăzătorii sunt foarte dezavantajați.

Pentru a reduce această dizabilitate , Fundația Cartea Călătoare în parteneriat cu  toate liceele pentru deficienți de vedere din țara si 5 universități, din București, Iași, Cluj Napoca, Oradea si Timișoara și-a propus să accesibilizeze informația vizuală prin utilizarea diferitelor tehnologii de acces şi a unor metode speciale de conversie, pentru a face această informație perceptibilă cu celelalte simţuri rămase valide, cum ar fi de exemplu auzul.

Dificultățile pe care le întâmpină o persoană cu deficiențe de vedere sunt foarte evidente când ne referim la educație.

De-a lungul anilor foarte puţine persoane cu deficienţe de vedere au putut fi integrate în

Problema accesului la educaţie nu a fost pe deplin rezolvată, deoarece numărul manualelor

în format Braille este destul de mic, datorită costurilor ridicate de producţie şi a timpului mare de realizare. Efortul depus de un elev cu deficiențe de vedere pentru a asimila

informaţia cuprinsă în curricula de învăţământ este poate de 3 ori mai mare decât cel depus de un elev obişnuit.

Făcând o statistică, cu ajutorul liceelorpentru deficienţi de vedere, a rezultat că

maxim 20% dintre copii cu deficienţe de vedere au acces la educaţie liceală şi universitară.

Proiectul „Educaţie inclusivă pentru nevăzători” îşi propune să faciliteze accesul la educaţie al persoanelor cu deficienţe de vedere, ajutând un număr cât mai mare nevăzători să beneficieze de o educaţie de calitate, începând din ciclul primar până la cel universitar şi să contribuie la perfecţionarea continuă a nevăzătorilor care au obţinut un loc de muncă.

Beneficiarii: 500 elevi din 5 licee pentru deficienţi de vedere şi profesorii acestora, 40 de studenţi, 30 nevăzători angajaţi în câmpul muncii.

Perioada de implementare : anul școlar 2014 – 2015 și anul școlar 2015 - 2016

1 fișiere anexate proiectului Educaţie incluzivă pentru nevăzători