O carte care nu poate fi dăruită (Repere)

Publicat de WebmasterLSDV în: 2008-02-21

ÃŽn savuroasa colecție a Editurii Humanitas, „Râsul lumii”, a apărut în 2006 o carte care nu poate fi dăruită. Titlul ei vorbește de la sine: „Ghidul nesimțitului”.

Autorul ei, Radu Paraschivescu, născut în 1960, romancier, publicist, redactor de carte, încearcă și reușește să realizeze „o monografie a nesimțirii”.

Fire calmă și veselă, autorul „se ia la trântă cu acest balaur șleampăt și ubicuu” �" după cum afirmă Andrei Pleșu în „Cuvântul înainte”.

După o „Baladă a nesimțitului”, care figurează ca un fel de moto al cărții, scris de Åžerban Foarță, Radu Paraschivescu vorbește cu dezinvoltură și cu o maliție bine temperată despre limbajul nesimțitului, despre „Nesimțitul în tren”, la televizor, despre „Nesimțitul VIP”, „Nesimțitul la bloc” etc.

Pe scurt, cartea merită citită! Textele pe care le conține pot fi privite uneori ca niște cioburi de oglindă, (de oglindă buclucașă desigur!).

E o carte spectaculoasă, care seamănă cu apa minerală, cu sifonul, cu șampania; - e bună, dar… pișcă!

Ana Hompot

Fragmente

Cum să simți un nesimțit

Paginile care urmează ascund, ce-i drept, o formă de inutilitate, fiind de la un punct încolo o încercare de a-i vinde castraveți grădinarului. ÃŽn mod normal, personajul principal al acestei cărți și nenumărații lui frați întru atitudini își cunosc bine menirea, arealul și victimele. Nesimțitul român - căci el e totuși blestemul nostru zilnic - este surprins aici în diverse ipostaze și încurajat să nu coboare ștacheta. Tocmai fiindcă avem așteptări enorme de la el, îi suntem aproape cu vorba și cu exemplul. Nu știm dacă va avea sau nu chef să parcurgă acest ghid, pentru simplul motiv că e puțin probabil să afle noutăți. ÃŽnsă datoria noastră e să-l înarmăm cu cât mai multe trucuri, strategii și instrumente. Poate că de unele a uitat. Poate că altele i se par subevaluate. Poate că se va simți ispitit să se raporteze la modelul furnizat de ghidul nostru și va constata că există totuși, în comportamentul său, amănunte retușabile. ÃŽn fond, un nesimțit avizat are un impact mult mai puternic asupra semenilor decât unul constrâns la acțiuni empirice. ÃŽn fine, ca formă supremă de captatio, am ales să ne adresăm nesimțitului tutuindu-l. Alegând armele lui și mutându-ne într-un registru pe care-l stăpânește până la ultima nuanță. ÃŽn felul ăsta, avem cât de cât șansa unei reacții binevoitoare din parte-i.


Decalogul nesimțitului

1. Fii strident. Luptă cu toate mijloacele împotriva discreției.

2. Nu te gândi la ceilalți. Fii egocentric.

3. Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat.

4. Fă prozeliți. O să vezi că nu e foarte greu.

5. Batjocorește lucrurile grave. Practică persiflarea mai ales când nu e cazul.

6. Arată-te opac la argumentele celorlalți. Eventual refuză-le de plano.

7. Caută mereu prim-planul. ÃŽncearcă să fii contaminant.

8. Evită să-ți pui întrebări. Drumul tău e unul al certitudinilor.

9. Convinge lumea să se plieze pe setul tău de non-valori. Nu accepta compromisuri.

10. Nu uita că marele tău dușman e bunul-simț. Combate-l cu fiecare gest și cuvânt.


Notă:
Textele sunt reproduse în revista Adolescent-magazin cu acceptul cordial și bucuros al autorului.