Campionatul Mondial IBSA - Turcia

Publicat de WebmasterLSDV în: 2011-03-31

Echipa de înot a Liceului pentru Deficienți de Vedere, Cluj - Napoca, participă în perioada 1 - 10 aprilie 2011, la Campionatele Mondiale IBSA - International Blind Sports Association, în Antalya, Turcia .

România este reprezentată pentru prima dată la campionatele mondiale pentru persoanele cu deficiențe vizuale.

La această competiție vor participa înotători din peste 22 de țări și state ale lumii precum : Belarus, Brazilia, Bulgaria, Columbia, Cipru, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Iran, Irlanda, Israel, Corea, Noua Zeelandă, Rusia, Slovacia, Suedia, Thailanda, Ucraina, Venezuela, Turcia, România și USA.

Echipa „Hope” va participa cu următorii membri : Ciorap Samuel, Ciorap Naomi, Prundaru Petrișor, Velecico Valentin, elevi din clasele VIII X.

Tinerii sunt înscriși și legitimați la Clubul Sportiv Lamont, Cluj Napoca.

Antrenorul elevilor din echipa de înot „Hope” este Emese Maniu, profesor de kinetoterapie la Liceul pentru Deficienți de Vedere, Cluj.

De remarcat este faptul că antrenorul Emese Maniu a fost recompensată în data de 26 martie 2011,la Bastionul Croitorilor, pentru munca depusă cu elevii cu deficiențe de vedere cu premiul Mentor pentru excelență în educație din partea Fundației pentru Comunitate.